Le număr de parcă ar fi numărătoare inversă. Într-un fel e, numărătoarea inversă până la ziua în care totul se oprește, mori, ai terminat tot ce puteai termina, ai consumat tot ce puteai consuma. Nu mai e spațiu, nu mai e timp. Nu mai e nicio secundă în plus, trebuie să închizi ochii și lumea ta să dispară deodată cu tine. Nu mai ești s-o visezi, nu mai ești să fie, nu așa cum doar tu o făceai. În a 4-a zi din an nu trebuie neapărat să vorbesc despre sfârșit. Sau despre secunde ce nu ți-au mai rămas. Deși nu e un subiect ce ar trebui ocolit. E cel mai important subiect, până la urmă, cel care te face conștient de limitele lumești, de limitele fizice.
Miroase a vanilie, persistent. Un tablou ud își zvântă culorile în magazie. Încă o gură de cafea, răcită demult, pe fundul ceștii noi, cu 2 love birds atingându-și capetele și inimioare negre zburând din dragostea lor. A intrat în casă pe 2 ianauarie, împreună cu 2 scaune. Acum mă gândesc că mai vreau unul, de data asta cu sprijin de brațe. Cum se numesc locurilea alea de la scaune pe care poți să-și sprijini brațele?
