Nu mai știu ultima lui dată. Țin minte niște ochi roșii, obosiți și absenți. O gură flămândă mușcând dintr-un sandviș în luminile orbitoare ale Mall-ului, urmărind fără fereală fundurile de femeie ce defilau în pânze fine prin jurul nostru. Iar eu în fața lui, invizibilă și devenind tot mai ruptă de ura pentru toată parada mea de așteptări, de iluzii de femeie oferindu-se nedorită, dorindu-se prima donna în viața masculului preocupat mult mai mulde de hălci de carne, cele din farfuria din față, cele din scurgerea estrogenică din neoanele Mall-lui. Iar eu picurând subțiat, om de zăpadă anacronic, în plină vară, așteptând colindele de Crăciun.
