Se apropie sfârșitul anului. Trebuie să decid dacă mai plătesc să reînnoiesc site-ul, domeniul, blogul. Dacă mai continui cu el…
Startul e în decembrie 2018. Doi de existență e totuși un record. M-am ținut de cuvânt și timp de doi ani nu l-am șters.
Doi ani nu e destul?
heart beat 
De dimineata mi se tot invarte printre neuroni o melodie de-a Patriciei Kaas. Mi se pare nostim pentru ca nu ascult asa ceva dar auzind-o aseara in parcare, mi-a ramas in minte. Asa s-au pus in miscare inca cativa neuroni ce pana acum au hibernat si mi-am amintit de un fel de post it de-al tau. De acel „to do!” Sau mai corect de acel „to do NOT”. Mai greu a fost sa gasesc post-itul tau vechi de cand lumea. Lumea lui Menda. Care a inceput in forta si-acum se taraie printre alti scriitori ale altor lumi, vorba aproximativa a unui alt cititor de-al tau. Pacat ca vrei sa-l stergi. Pacat ca te-ai oprit din scris. Sau pacat ca nu mai vrei sa scrii aici. Pe de alta parte, un blog isi pierde farmecul daca nu mai gasesti o urma de „suflu” nou atunci cand il cauti. Degeaba il lasi in viata daca el oricum a devenit pustiu. Si da, in genere, cititorul e cel surghiunit de catre scriitor. Asta e riscul cititorului. Si dezavantajul lui. Si, pesemne, „placerea” scriitorului de-a lasa jos cortina. Sau de-a o lua de la capat adunand alti cititori. Si povestea poate continua. Sau nu. Dar, poate, cand te hotarasti, ne inviti intr-o alta lume. A aceluiasi scriitor.
Iacata despre ce vorbeam mai sus:
https://mentosane.com/2019/01/22/les-blogs-qui-passent-maman/
“Degeaba il lasi in viata daca el oricum a devenit pustiu.”
Nu chiar. Nu e pustiu. Dimpotrivă, e abundent, plin de notițe.
Și e aici, doldora, pentru cei care nu l-au citit încă.
Am scris si eu p’acilea niscaiva cuvintele. Linkul pus pe post de “memento”, s-ar purea sa-l fi dus direct in spam.