Cum stam eu așa și mă gândeam, îmbuibată de îmbuibările cuvintelor, allegedly, sfinte, redate cu multă patimă de credincioșii ce-și visează în deplină mulțumire viața aia de după, cu lapte și miere, în timp ce ceilalți, toți ăia necredincioșii, și de ce nu, poate chiar prieteni și rude de-ale lor, or să ardă prăjiți în iad, dar ce le pasă, lor să le fie bine, că se pare că până și-n cea mai ridicată, allegedly, dintre trăriri, cea care ar fi trebuit să fie spirituală, se mizează pe mecanismul simplu, biologic, de supraviețuire, al evitării durerii sau pedepsei, mi-am amintit iar și, evident, m-am enervat, tot iar, de povestea aia cu femeia din coasta lui Adam, femeia ființa inferioară și păcătoasă din tocmai creație, de femeia, oh, doamne, ce exprimare, “cununa” bărbatului sau, vai lui, “putregaiul oaselor lui”, în caz că nu e cinstită. Fuck off. Femeia, always in shame, made in shame, die in shame, chinuindu-se o viață să scoată capul deasupra lăturilor puturoase aruncate din naștere peste ea, mânjită by default. Spurcată by default. Cuvinte ce-au fost luate mot-a-mot, dopsite în capete simple și apoi bătute cu ciocanul în tâmpla bietului om, rezultând în batjocură, anomalii și depreciere a femeii. Abominabil. N-a fost destul un ev mediu de bocanc pe capul ei, n-a fost destulă toată istoria lungă de dispreț și apăsare, hai să trâmbițăm mai departe “nevrednicia” ei, capul mereu plecat, legat în broboadă. Cât de plecat? Atât de plecat, că poate ajunge proasta să pască. Proasta.
Dacă vreo ideologie ar avea vreodată pretenția să ajungă la mine, trebuie să înceapă cu respectul pentru ființă. De orice fel, de orice natură.
Să nu prind comentarii cu duhuri sfinte și iubire creștinească, că nu le mai dau drumul.
heart beat 
Aș râde, dacă nu ar fi de plâns! Presupun că Steinhardt și alții ca el, convertiți la creștinismul ortodox, au fost niște naivi, ca să nu le zic altfel…
Eu n-am presupus asta.
Având în vedere opinia tocmai exprimată despre această “ideologie”, cam asta reiese. Altfel te contrazici cu succes!
Argumentum ad verecundiam.
Nu mă mai citi.
Habar nu ai ce înseamnă creștinismul. Pune mana și citește înainte sa aberezi. Cum poți vorbi de lucruri pe care nu le cunoști?
Niciun creștin adevărat nu condamna oamenii, nu le pune etichete și în niciun caz nu ii trimite în iad. Aceasta crezi tu, care ți-ai format opinia de la tembelizor. Du-te și întreabă dacă ești asa cinstita și corecta și vrei sa afli adevărul.
În creștinism, femeia are aceeași valoare cu bărbatul. Cea mai cinstita ființă umana este o femeie. Bizanțul, împărăția creștină, a fost condus și de femei. Îți place să fii victima, dând vina pe religie ca să te scuzi pentru eșecurile tale. Plina de prejudecăți, te abați de la dreapta judecata.
Vrei sa vezi iubire? Du-te cu un camion de mâncare la Valea Plopului sa dai de mâncare sutelor de copii îngrijiți de un preot.
Cam multă sudalmă și ură pentru un așa bun creștin, cum vă considerați.
“allegedly … always in shame, made in shame, die in shame”
Nu-ți face griji, scrii cu o logică de invidiat. Iar textele tale sunt mai profunde decât s-ar putea aștepta omul. Despre “Kamadeva”, N.Stănescu spunea că e mult mai sămânțoasă… Noi, în general vorbind, plutim într-o ignoranță neînțeleasă de celălalt. Nu mai e vorba de un numitor comun, de cunoștințe minime obligatorii, trăim pe alocuri în lumi paralele. Refuzăm să aflăm, de fapt, la ce ne raportăm când vorbim sau facem judecăți de valori sau ceva de genu’. Cert e că fiecare poate opera cu idei preconcepute, neverificate, ilogice la o adică. Revenind la povestea clasică “femeia din coasta lui Adam”. E depășită din start; inițial a fost așa, dar inversată dintr-odată, cumva să echilibreze situația, ba mai mult, înnobilând femeia prin însărcinarea ei, ca fiind mai de încredere și mai potrivită acestei activități. Pe de altă parte, de ce s-ar lăuda “unul” sau “una”, că e așa sau altfel? Cum ai putea să vorbești înjositor de mama ta, de sora ta, de iubita ta, de soția ta, de fiica ta, de nepoata ta, de colega ta, de…? Mai ales când ele sunt și niște femei extraordinare. Și fiecare avem modele excelente în multe femei. Sigur poate fi adevărată și o pledoarie la fel de bună pentru bărbat. Să ne uităm (dacă tot am pornit de la Adam și Eva), la mama lui Isus. A fost mult lăudată, a fost aleasă dintre mii și mii de fecioare, demnă pentru a-i fi mamă Fiului lui Dumnezeu, întrupat ca Om ca să plătească păcatul neascultării noastre. Să mergem însă și la o femeie “always in shame”. În Ioan 8, avem o pildă povestită de Isus, Femeia prinsă în preacurvie, de cărturari și farisei: “Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?” (Ioan 8:4-5). Povestea și învățăturile sunt mai întinse, dar accentuez acum ce ne interesează. Isus le-a zis “Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”. Între timp el scris ceva pe jos, în timp ce El nu privea, au plecat unul câte unul, pe rând, toți. Atunci, în final, Isus conchide: “Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” “Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”
Oamenii, judecătorii de ocazie, neinstruiți și păcătoși, ca orice om venind în lume, își permit să acuze, să arate cu degetul să emită judecăți acuzatoare, asta în timp ce adevărul e deja decretat: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” – Isus a reabilitat-o pe femeie, asta a făcut, chit că nu se mai vorbește NIMIC de bărbații (cel cu care a curvit, bărbații farisei și cărturari care i-au prins și adus la judecata lui Isus, ca pârâtorii de serviciu, vigilenții…) care o acuzau pe nedrept, din poziția în care ei se aflau, nu erau îndreptățiți. Am vorbit cumva juridic, de pe poziția Celui care are dreptul să judece (God). De pe poziția societății, însă, e tottal incalificabil să vină cineva cu aberații de genu always in shame, made in shame, die in shame. E o chestiune de minimă cultură și educație. Doar dpdv al bisericii, al creștinismului autentic – NU și al islamului care decretează în mod arbitrar, abuziv și imoral ceva de genu nedorit (always in shame, made in shame, die in shame), cu o ideologie spirituală-spiritistă demonică – pe linia biblică există precizări care întăresc și mai mult apropierea valorii bărbat-femeie: “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.[…] Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:21; 25) și, când e o iubire între soț-soție dumnezeiască, poate fi vorba și de acest verset: “Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” (Efeseni 5:22; 23). Repet, e vorba când ne situăm cu conștiința ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, în biserică, unde Hristos e Capul bisericii, dar în societatea clasică suntem pe aceeași treaptă, iubindu-ne unii pe alții, linia călăuzitoare fiind, cum ai spus, respectul.
Toata lumea are ceva cu tine. Toți te cearta. O opinie scrisa simplu capătă nuanțe belicoase. Pentru ca citești conform prejudecăților tale. Cearta nu ar fi sunat asa, iar ura este un sentiment departe de mine. Completezi rândurile cu ce îți dictează reacțiile tale pre-gatite. Nu am scris nicăieri despre statutul meu de crestin. Creștinii nu sunt niște sfințisori aroganți care plutesc și care trag de urechi. Creștinii sunt niște oameni care recunosc ca au boli și se duc sa se trateze. Anti-crestinii sunt atât de ocupați sa ii moralizeze și sa le bata obrazul încât ignora propriile neajunsuri. Nu o lua ca pe o cearta, pentru ca nu este, ci ca pe un indemn sa folosești open-mindedness-ul cu care se bate în piept societatea contemporana.
V-aș admira fățărnicia, dacă nu v-aș admira mai întâi toleranța și bunătatea de care dați dovadă.
“O opinie scrisa simplu capătă nuanțe belicoase.”
vs
“Îți place să fii victima, dând vina pe religie ca să te scuzi pentru eșecurile tale”.
Un atac la persoană sub această atotîncăpătoare și abjectă umbrelă a “opiniei simple”. Simplu, nu-i așa?