Lucrurile de cea mai mare importanță

Titlul probei. Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată.

Niciodată?

Never?

Bun titlu. Dă de gândit. Pentru că odată, nu niciodată, am trăit fără tehnologia de acum. Fără mouse, fără tastatură, fără ecranul telefonului să-mi spună dacă va fi o zi cu soare, fără ceasul care să-mi spună să mă ridic de pe scaun să fac mișcare, fără Google care să mă întrebe dacă nu cumva vreau să văd și alte parfumuri, cam exact din soiul ăla cu probabilitatea cea mai mare să-mi placă mie, fără Siri să mă anunțe, tocmai când plec la drum, că azi e închis acolo și mai bine mă duc în altă parte.

Pe atunci, pe vremea cealaltă ce acum pare desprinsă din istoria primitivă, aveam radio cu antenă și butoane, de care-nvârteai până te durea buricul degetelor, să prinzi și tu un colț din România Liberă, televizoare alb-negru, neapărat cu purici, și telefoane cu rotița cu găuri în care băgai degetul, s-o întorci și s-o lași liberă să sfârâie ca un mosorel repede-ndărăt, și acela doar prin casele mai de boieri. Tot la tehnologia rudimentarp mai intra mașina cu aburi, motorul cu combustie, rulmenții de la bicicletă, bobinele uriașe cu sârma arămie lucind în soare, literele culese la zețărie și ceva fabrici și uzine echipate cu benzi automate, pe ici, pe colo, pe unde nu se făcea mai departe totul cam de mână, ca-n vremea manufacturilor ev-medievale.

Mai pe urmă a venit vremea lui zero și unu, care s-au văzut, s-au plăcut, ce rămâne de făcut? De făcut o nouă lume. Digitală. Căci așa de tare s-au plăcut de s-au și luat, care pe care, la fugărit, într-un joc inepuizabil, de-a prinselea, ca să traducă mesaje de la om la mașină și înapoi. O vreme care întâi a venit tiptil, încetișor, pe nesimțite, apoi a prins curaj, s-a umflat în pene și a zbughit-o c-o viteză de neoprit, explodând într-o lume ce cu doar 30 de ani în urmă era greu de imaginat. Și uite așa se năștea lumea în care fără tehnologie ești un înapoiat. Nu pentru că nu ai ști lucruri. Nu pentru că n-ai fi capabil de lucruri. Ești și devii tot mai înapoiat pentru că ai închide ochii, pentru că te-ai priva de scurtăturile pe care zero și unu le-a pus la cale pentru tine. Și le va tot pune, până când fizica cuantică va da din coate și-și va luat locul binemeritat într-o tehnologie upgrade, a supra-omului, a colocalizării, teleportării, a citirii gândurilor și a calculului instant a celei mai bune lumi posibile.

Dar până atunci, e acum. Și acum e cel mai încântător moment tehnologic de care ai avut parte tu și toți strămoșii tăi. Ești pe vârf, cel mai sus. Dar ce e altfel decât pe munte, unde ajuns sus, pe vârf, admiri glorioasa priveliște din urmă, de aici, de la înălțimea asta, nu în jos te uiți. Ci numai în sus. The sky is not the limit. There is no limit.

Tehnologia la tine acasă înseamnă să poți cu un singur click să te conectezi relaxat și simplu, din confortul cubului tău de viață, la mințile altor oameni. Un monitor, fie el de computer, tabletă, telefon, ceas, sau altă mică drăcie de care s-ar cruci bunica și-ar bodogăni o zi întreagă, e un ochi. Acel al 3-lea ochi, de fapt, despre care credeam că ne păcălesc yoginii, există. Sunt monitoarele noastre la care privim mult mai mult decât ne privim în oglindă. Ochi devenit el însuși o oglindă, doar că mai vastă, mai complexă, ce ne reflectă o lume cu mult mai amplă și mai bogată decât orice vis. Chiar și profetic. O lume din care-ți alegi singur ceea ce vrei. Nu lumea vine la tine. Ci tu întinzi mâna după ea și-ți iei din raft exact acel lucru pe care-l dorești. Orice lucru. De spirit, de suflet, sau de bani. Literalmente, pecuniar, dacă vorbim de comenzile online. De la o carte propriu-zisă, la mănuși de ski sau accesorii laptop, de la aquarele până la caramele, de la țiglă de pus pe casă până la hăinuță și beretă de marinel pentru pisic, de la sare de la Marea Moartă până la o cu totul altă lume vie, cea a jocurilor ce te pot face să evadezi din lumea asta, deja cu pistrui științifico-fantastice, date de tehnologia ei miraculoasă, și să te scufunzi în lumi mitice, prins în maratoane de gaming, alături de alți oameni la fel de extaziați și la fel de legendari în aspirațiile lor ca și tine, poate ca să ajungă la al 7-lea nivel. Sau poate doar să guste un alt fel de victorie.

Nu e puțin lucru atunci că o firmă precum Spacer punct ro se gândește la lucrurile de bază, cele fără de care nu poți să-ți iei cu adevărat zborul în fenomenala lume nouă, tot mai de necrezut, mereu mai nouă cu un alt gadget, din ce în ce mai mirabil, cum ar fi nanometricul investigator medical, de căutat prin sânge după molecula păcătoasă, sau măsuța de schimbat pentru bebeluși care înregistrează automat greutatea, temperatura, cât pampers, câtă mâncare și ți le trimite la pediatru, sau periuța de dinți ce îți fotografiază cavitatea bucală și ți-o trimite pe telefon să-ți admiri gura și pe dinăuntru, de vrei tu sau dentistul, sau sticla de vin, inteligentă și ea, care-ți spune despre câte-n lună și-n stele despre ce bei, sau smart condom care-ți povestește cu dor (plus minus jale) despre velocitatea mișcărilor și caloriile arse.

Toate astea și altele și mai și decât atât, sunt crema delicioasă ornând apetisant și seducător un tort imperial. Un mijlocul lui, în inima tortului extraordinar, e blatul. Ascuns, modest, ferit, deși pare un accesoriu pentru toată înfloritura, ce-l acoperă meșteșugit și ademenitor brodată peste el, mascat de culorile captivante, de frișca decadentă, de gusturile năucitoare, e totuși vital. Vital așa ca atunci când îți lipsește un simplu mouse în timp ce ești ocupat să lucrezi frenetic și pasionat pe cele ultime, cutting edge laptopuri. Vital ca atunci când îți dai seama că un scaun de gaming face cât 7 maseuze thailandeze care-ți repară de zor spatele, ce altfel ar fi fost protejat și susținut de un suport ce știe ce înseamnă lucrul îndelung la birou. Vital ca atunci când e nevoie să treci de pe un dispozitiv pe altul și îți lipsește exact acel cablu care să-ți permită conexiunea rapidă și protejată. Vital ca atunci când, deși ai ieșit la sport cu ceasul tău inteligent cât o fanfară, să-ți măsori pașii, respirația, bătăile inimii și caloriile, îți dai seama că ai nevoie tocmai de acel spațiu de stocare în plus pe care-l preferi extins în perifericele tale, decât undeva levitând prin cloud-uri fluide. Sau vital ca atunci când ești la un pas de orgasm și vibratorul își pierde suflarea, ca și tine, pentru că-ți lipsește acel cablu usb să-l conectezi la încărcător.

Și atunci, back to basics. Back to Spacer. La accesorii, la fire, la șoricei, la cabluri, la acumulatori, la adaptatori, la alimentatori, la tastaturi, la boxe, la căști. Accesoriile din lumea noastră digitalizată au primit un nume prea ingrat pentru misiunea lor vitejească. Pentru că ele nu-s anexe, nu-s extra, nu-s pe lângă, nu-s subsidiare, nu-s secundare. Cu ele duci bătălia. Și doar cu ele o câștigi. Sunt lucrurile de cea mai mare importanță, e uleiul ce unge scheletul lumii noastre digitale ca să meargă. Fără ele, lumea se oprește, spectacolul îngheață, ca primadonna rămasă fără orchestră.

Până la quantum age, navigăm cu poftă în digital age. Iar accesoriile ne sunt busola. Și cum accesoriile nu-s un lucru mărunt, nici cei care se gândesc la ele, să le dezvolte, să le facă, să le ofere, nu un lucru mărunt fac.

Și ca să răspund la întrebare. Să trăiesc fără tehnologie? Aș putea. Dar vreau?

(Post publicat în cadrul competiției Superblog, toamna, 2019 – proba VI)