Nu te-oi zidi, de Eduard Bucium
Când imi ştergeai sudoarea, crezând c-am adormit
Atât de multă mamă în palma-ţi am simţit
C-am suspinat de mama, de tine şi de vis
Nu mai vreau scurte glorii de meşter ne-ntrecut
Cu preţul jertfei tale închisă-n zid trufaş,
Mi-arunc faima de mester si ma intorc pălmaş,
Te-oi modela o viaţă, din dragoste si lut
Dărâme-se şi ziduri, şi mânăstiri, şi turnuri,
Cadă domnii şi ardă hrisoave cu porunci
Eu te vreau vie, Ană, accept cazne si munci
Doar trupul tău si gându-ţi sa am pe lume bunuri
Din lemn, o mânăstire săracă am să-ti fac
Lotrii să nu-nţeleagă c-ascund comoara lumii
Din frunze un altar, ne-om inchina doar lunii
Si ne-om iubi-n lumină de stele înc-un veac
Nu te-oi zidi Anuţă, în zidul de pământ,
Tu eşti oricum zidită în versu-mi si în gând…
heart beat 