de Adrian Păpăruz
peste sânii tăi
strugurii au început să prindă
pârgul toamnei
pe coapsele tale
au înflorit crizanteme
ai devenit atât de femeie
lângă mine
în mine
sub palmele mele flămânde…
e o zi ca toate celelalte
în care iubirea ta
mă zboară-n înalturi
şi aş putea să te pictez
să te sculptez așa
până în Mijlocul Eternității
doar că brațele mele
draga mea
nu pot să se desprindă
de sufletul tău nici macar
pentru o capodoperă