Fake în accepțiunea largă, foarte largă, care cuprinde toată suflarea onghială boită în diferite forme și culori, care mai de care mai respingătoare.
Fake nails, adică ungiile făcute. Toate niște urâte, la grămadă, niște dizgrațioase ce mă fac să vreau să întorc capul în altă parte, cu excepția celor tăiate scurtuț, oval, scoici delicate, date cel mult cu lac transparent sau niște ojă roz-pal, atât de pal, că aproape nu se deosebesc că ar fi unse. Asta vrea să însemne că nu-mi plac unghiile făcute. Deloc.
De am fi rămas doar la lacuri, chiar și în culorile alea ale morții!
Dar nu, de ce să nu fim absurzi, dacă tot putem? Acum moda sau lipsa de ocupație s-a întins în zonele unghiilor false, de lungimi apreciabile și neprimitoare, încovoiate ca niște gheare de prădătoare, în culori diferite la o mână, cu modele, desenașe, inimioare, slipici, cristăluțe, ăia care chiar n-au ce face, probabil cu diamantuțicuțe. Saloane de unghii, profesioniști ai gâdilatului la unghia glașpapirită, pe bani mulți, neapărat. Prostia costă întotdeauna. O adevărată industrie, profitabilă, a unghiilor făcute, alungite, modelate cu geluri, acriluri, permanente, semipermanente.
Și apoi, climaxul urâtului în materie de unghii. Cele boite în culori vinete, de morgă, negre, albastre, verzi, mov, fumurii.
The common sense? Lost. Just lost.
“The common sense? Lost. Just lost.”
Privit de la distanță, treacă-meargă, dar de aproape e disgrațios; întotdeauna mi-a plăcut mult mai mult naturalețea decât boitul.