We are all. Într-un fel suntem toți credincioși. În propria teorie de viață. Unele conțin și zei, ori chestii mult mai mari și mai dezvoltate decât noi, care ori ne veghează, ori ne îndeamnă, ori au vreun plan imposibil de cunoscut de către noi, ori pe dos, noi suntem cei mari și dezvoltați, doar că nu avem habar. Teoria reîncarnării. A imortalității. A universurilor în universuri, a dimensiunilor și-a vibrațiilor. Ceva va răsuna cu fiecare și ne vom face o teorie. O vom adopta și deodată toată viața noastră se va potrivi, ca prin minune, în teoria pe care am luat-o de căpătâi.
Am și eu teoriile mele, una dintre care spune să las loc ca toate teoriile mele să fie revizuite și schimbate. Sau măcar schimbate între ele, reciclate, semn că a trecut timpul.
E greu să mergi pe muchia echidistantă dintre acceptare și respingere, cea de neutralitate, când un înfocat în ceea ce crede îți povestește așa de convins, că începi să te întrebi serios oare cum arată lumea văzută din partea lui. Mai previzibiliă, poate. Sau mai explicabilă. Cum îl oprești, când continuă să-ți povestească de basmul lui, în care crede neclintit, și nu înțelege cum ar putea exista pe lume cineva care să nu înțeleagă ceea ce înțelege el? Cum îl oprești să îți tot spună adevărul lui, convins că doar așa poate să fie? Nu poți. E de neoprit.
M-a oprit azi, la urmă, după ce au plecat toți, să-mi furișeze un manifest. Un flyer. Hârtiuța aia care te invită la sfatul lor, la cercul lor de credincioși în teoria aia frumoasă, care explică tot, cuprinde tot, și în care cred 100%. Nu e loc de îndoială. Când nu e loc de îndoială, n-ar trebui să fie nici loc de discutat, doar că eu am stat de vorbă. Mai întâi din politețe, mă simțeam obligată cumva. Când cineva e prevenitor cu tine, te simți dator să fii și tu cu el. Gestul meu a mers însă mai departe de a fi prevenitor, pentru că ascultând, am dat impresia că m-ar putea interesa. Că aș putea fi materie bună de credincios într-o teorie atotcuprinzătoare. Am ascultat și aprinderea prezentării a continuat, a mers cu mine până în stradă să-mi povestească și mai multe, și ar mai fi fost încă și mai multe, dacă nu aș fi făcut încetul cu încetul, pași în spate, să mă îndepărtez, semn că trebuia să întrerupem. Mi-a recomandat și ceva de citit, dacă vreau să știu mai multe. Partea cu care încă nu știu cum o să mă descurc, e săptămâna viitoare, când ne vedem iar. Atunci ce-o să-i zic? C-am citit și nu mă interesează? Că n-am citit, dar am să mă uit, ca apoi să mă întrebe, din nou, mai încolo?
To all the believers, all of us. Believe mai departe, că oricum nu se poate altfel. Dar nu uitați că e o înclinație individuală.
heart beat 
Un negustor i-a spus înainte de moarte băiatului său: “știi, vinul se face și din struguri”. Credință au și ateii, și comuniști, și socialiștii etc. Ei cred acele filozofii de viață. Indienii (religia hinduistă) cred că vaca e sfântă, alții au diferite superstiții care nu fac altceva decât să le fragmenteze viața cu lucruri de altfel arbitrare .. dacă nu le-ai băga în seamă… (moaștele, o abureală, mai ceva decât vaca pt indieni).
Vorbeam azi cu un prieten vechi care e diacon în BOR, cântăreț care ajută preotul când slujește. La el acasă. Fiind o discuție neclară, i-am cerut Biblia să vedem ce scrie. Zice, n-am, n-o citesc, urmez tradiția; atât știe. Că adică, zice, duc mai departe moștenirea părinților mei; morți. Păi, zic, ai moștenit casa și pământul, acolo la țară, la cca 50 km, asta ai moștenit; normal și numele. Dar credința o poți “îmbrățișa” sau nu, nu o moștenești.
Dotarea nativă o avem prin naștere. Pe Adam și pe Eva i-a creat Dumnezeu. Sămânța e pusă de Dumnezeu. Dumnezeu a suflat suflare de viață, astfel Adam a fost un suflet viu (Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu, Geneza 2:7).
Ce e credința? A-L crede pe Dumnezeu, că El a făcut totul așa cum scrie în Biblie, și că acei oamenii care au scris Biblia au fost inspirați de Duhul Lui când au scris. Cine cunoaște Biblia, vede că ea nu se contrazice și se completează într-un tot unitar. Credința ne-o dă Dumnezeu, credința de a crede în El și în Cuvântul Lui pe care-l găsim în Biblie – El e Tatăl credincioșilor, pentru noi, iar Iisus Hristos ne-a înlocuit în pedeapsă, ca Nevinovat, și a înviat din pricina asta, dar și fiindcă Jertfa lui a fost primită și credincioșii sunt ca atare considerați îndreptățiți prin credință și har (de la Dumnezeu).
Celelalte credințe-religii sau filozofii, îl au de tată de celălalt, pe Diavolul, el le insuflă credincioșilor lui “credința”, a crede în el și în filozofiile (minciunile) lui. (vidi Ev. Ioan 8:44; 10:10)
Sumarizez: Dumnezeu e creatorul a toate, inclusiv a lui Lucifer, viitorul Diavol și al îngerilor săi care s-au răzvrătit împreună cu el; și care au ajuns să fie de partea contrară, unul față de celălalt (Dumnezeu vs. Diavolul), precum sunt și oamenii, ori de-a parte, ori de alta.. Omul e liber (conștiința sa) să aleagă cum va crede el de cuviință. Dar va suporta consecințele, excelente sau catastrofale.
Menda, în principiu am scris la fel, doar că tu ai sumarizat într-un mod elegant, lăsându-ne libertatea to all the believers for the heart to beat normally. God bless you!