De pândit pisica de la marginea pădurii ce părea a nimănui, i-am dus mâncare, apă, am decăpușat-o, am aflat că e de la o casă de pe acolo. A ieșit ieri omul de acolo să spună că nu e bagaboantă, că are casa ei. Un om cam prost. Bâlbâit, repetitiv.
M-am liniștit, pe de o parte am aflat că avea cine să aibă grijă de ea, n-o să moară. Pe de altă parte mi-a părut rău pentru ea, avea căpușe când am găsit-o, ceea ce înseamnă că nu era chiar așa de bine îngrijită. Neglijată, de fapt. Slabă, îi numărai vertebrele.
Am rămas cu o cutie de mâncare de pisică, niște fiole anti-căpușe si anti-purici și cu o fotografie cu una dintre cele mai frumoase și feminine fățuci de felină, cu ochi verzi, migdalați.
